Despre noi

Despre noi

      Despre noi – Status-nou.com este un proiect, care va ajuta oamenii să se regăsească aici printre aceste statusuri. Poate pentru unii dintre voi acest site va deveni principala sursa de inspirație. Status-nou.com e locul de întâlnire a celor mai bune statusuri noi și cei mai creativi si originali oameni, dar și cei aflați în pană de idei/inspirație. Ce au ei în comun? Nevoia de a comunica și de a se afișa în mediul on-line.

     Foarte mulți suferim din cauza lispei de comunicare sau din motiv că ne este greu să ne exprimăm. Si pe lângă comunicarea propriu-zisă folosim tot felul de metode pentru a fi altfel decât colegii noștri de tastatură. Prin status o facem cel mai bine, așa ca ne-am gândit să le colecționăm aici și să le actualizăm permanent că sa avem de unde alege cele mai bune statusuri, cele mai contemporane citate, felicitări și mesaje pentru persoane dragi.

     Cred că în spatele fiecărui proiect de succes trebuie să existe o colaborare strânsă între proiectant și client. Proiectantul și clientul trebuie să lucreze ca o echipă. De aceea, eu garantez că ideile tale vor fi auzite, respectate și discutate, iar dacă este necesar vom contesta și îmbunătăți după placul vostru. Vom căuta timp pentru a asculta nevoile dvs. și să înțelegem obiectivele dvs., și sper că vom lucra împreună, poate fi o experiență gratuită și, care cine știe, s-ar putea transforma chiar în ceva distractiv.

    Chiar dacă despre noi vor spune că suntem mici noi vom încerca să facem lucruri mari, pentru a ne bucura împreună de succes. Vom fi mereu bucuroși sa va ajutăm cu un sfat, cu un citat, un status nou sau sa va creăm o dispoziție bună.

      În acest proiect mă voi conduce după motto-ul: ÎNCEPE SCHIMBAREA CU TINE!

     Dacă doriți să aflaţi mai multe despre noi sau să expuneți idei, mulțumiri ne puteți scrie pe pagina de facebook, puteți folosi formularul de Contacte .

despre noi, status nou

Despre noi was last modified: aprilie 22, 2017 by Liliana Bargan